Națiunile Unite consideră ”imposibilă” protejarea civililor din Fâșia Gaza / Qatarul denunță pasivitatea comunității internționale

Națiunile Unite consideră ”imposibilă” protejarea civililor din Fâșia Gaza / Qatarul denunță pasivitatea comunității internționale
Publicat: 05/12/2023, 15:05
Actualizat: 05/12/2023, 15:05

Națiunile Unite consideră că este ”imposibil” să fie create zone securizate în Fâșia Gaza pentru protejarea civililor de bombardamentele israeliene, iar emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, a catalogat drept ”rușinoasă” pasivitatea comunității internaționale față de atacurile Israelului.

”Este imposibil să create zone securizate desemnate de Israel. Aceste zone nu pot fi nici sigure, nici umanitare, dat fiind că sunt stabilite în mod unilateral. Aceste zone nu sunt raționale, nu sunt posibile”, a declarat marți James Elder, purtătorul de cuvânt al Fondului ONU pentru Copii (Unicef), citat de cotidianul Le Monde.

Armata israeliană a extins ofensiva militară spre sudul Fâșiei Gaza, îndemnând populația palestiniană să se mute în zone sigure. Tancurile israeliene au pătruns marți în orașul Khan Younis, situat în sudul teritoriului palestinian.

Inițial, armata israeliană a îndemnat civilii palestinieni să se deplaseze spre sudul Fâșiei Gaza, în contextul atacurilor asupra orașului Gaza, situat în nordul teritoriului palestinian.

Qatarul condamnă pasivitatea comunității internaționale

Qatarul, care joacă un rol esențial în negocierile dintre Israel și grupul islamist Hamas, a condamnat pasivitatea comunității internaționale față de ofensiva militară israeliană în Fâșia Gaza.

”Este rușinos că membrii comnunității internaționale permit comiterea acestor crime odioase în ultimele două luni, cu masacre sistematice și deliberate asupra civililor nevinovați, în special femei și copii”, a declarat Tamim Ben Hamad Al Thani, emirul Qatarului.

Liderul Qatarului a subliniat că sunt continuate ”eforturile de mediere” pentru noi schimburi între ostatici israelieni și deținuți palestinieni.

”Sunt necesare noi acorduri pentru atenuarea suferințelor palestinienilor. Dar armistițiile nu sunt o alternativă la un armistițiu general”, a subliniat Tamim Ben Hamad Al Thani.

Bilanțul bombardamentelor israeliene este de cel puțin 15.899 de morți în Fâșia Gaza, iar alte aproximativ 42.000 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat organizației islamiste Hamas.

Citește și:

Financial Times: Banca centrală a Poloniei se adresează Uniunii Europene în disputa cu Donald Tusk

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Surpriza de la pompă. Cât costă un litru de benzină și de motorină
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ar putea ca valurile de căldură să ducă la pene de curent?